Epopee și tragicomedie națională

Somnambuli telecomandați

Suntem niște somnambuli de vată
Cărora traseul li se-arată,
Ca un condamnat ce, tâmp, se duce,
Manevrat, spre propria lui cruce.

Cei ce ne adorm ne pun pe sârmă,
Pe sub harta țării veșnic scurmă,
Și din os să ia ce e al nostru,
Aur, grâne, bani, pământ, colostru.

Le dansăm străinilor la bară,
Ca o biată târfă ordinară,
Care cântă partituri umile
Și se-aprinde numai la fitile.

Inventivi, noi orchestrăm și gale
De măiastre sforării penale,
Iar proiectul românesc de țară
E s-o vindem pe bucăți, afară.

Dumnezeu, naiv, ne ocrotește,
Ba ne mai și suflă-n românește,
La examene, câte-o fițuică,
Dar îl ignorăm, în râs și-n țuică.

Își tot dă motiv să ne salveze,
Mințile să le deschidă treze,
Dar semnalul i-l lăsăm deoparte
Și ne-ntoarcem pe cealaltă parte.

Păpușarul lacom, inuman, dă
Drumul, cinic, la telecomandă,
Iar poporul, în direct, își joacă
Propriul prohod, în ritm de toacă.

Andrei Păunescu, 5-6 februarie 2017

Uneltirea majoritară

Ce destin, la noi, aici, să fie,
Paradisul în geografie!
L-a distrus românul meu imun, că
Miza mică merge fără muncă.

Noi ne-am zis că munții aur poartă,
Dar că tot cerșim din poartă-n poartă,
Noi glumim că țara-ar fi cinstită,
Doar că e păcat că-i locuită.

În batjocura tembelă, pură,
Noi ne dărâmăm statui, natură
Și tot noi ne condamnăm profeții,
La mișto, servindu-le scaieții.

Ne-am furat-o, nu avem căciulă,
Ne-au rămas cătușe și cagulă,
Singuri ne băgăm în pușcăria
Prafului ce-ajunge România.

Ne alegem democratic răul,
Noi ne instalăm pe tron călăul
Și, când țara curge spre afară,
Smiorcăim, dar noi ne-am tras pe sfoară.

Somnambuli ce singuri se blestemă
Să își piardă țară, cap și stemă,
De mă-ntreb, când toți ai mei se ceartă:
Cum de încă n-am căzut din hartă?

Am păstrat parfum de Mioriță
În celula românească,-n viță,
Zăcământul strigă de sub țară:
Uneltirea e majoritară!

Andrei Păunescu, 5-6 februarie 2017

Pitici cu ținte mici

Da, poporul are-n veci dreptate,
Dar ce facem când, cumplit, se poate
Ca-n adânc să-și pună, ca toxină,
Crezul strâmb, ce țara o dezbină?

Mari am fost, pe continent-jumate,
Tracii le aveau aici pe toate,
Ne-am tot micșorat, să fim o cârpă,
Ursul care joacă trist o sârbă.

Într-un veac de jaf și dezbinare,
Ce-a rămas din România Mare?
Tot cu ochii-n praf, către surcele,
Nu mai îndrăznim proiecte grele.

Stăm cu capu-n jos, spre pietricele,
Și nu mai privim înalt, la stele,
Ba, din contră,-n jale și în frică,
Bate vânt de Românie Mică.

Tot vânând ciubucuri derizorii,
Ignorăm premisele ororii
De a fi făcuți bucăți pitice
Și hotarul iarăși să se strice.

La străini le dăm pe gratis totul,
Ba le-ntindem către pumn și botul,
Iar dușmanul, arogant, un ban dă
Și ne-nchide prin telecomandă.

Parcă ne dorim să fim pitici
Care trag mereu la ținte mici,
Vulturi nu suntem, ci, păgubos,
Papagali ce zboară scurt și jos.

Andrei Păunescu, 5-6 februarie 2017

Trădare, prostie și ratare

Ca o curvă ce se spovedește
C-a iubit cinstit pe orice pește,
Așa suntem, de la Burebista:
În trădări ne tot ratarăm pista.

Decebal, Mihai și Tudor, Cuza
Știu că în trădare ne e muza
Ce i-a răsfățat pe Antonescu
Și pe-atâția, pân-la Ceaușescu.

Miorița ne e trista lege
Ce de rău nu vrea să ne dezlege,
Chiar autorul spune, ca nebunul:
Doi sunt ticăloși, cinstit – doar unul.

Cât au cheltuit americanii?
Miliarde, morți, război cu anii,
Ca să-și captureze inamicii,
Netrădați de-ai lor, sub umbra fricii.

Cât încearcă rușii să închidă
Neamuri vechi, sub Moscova putridă?
Nu le pot strivi de tot, înfrânge,
Ăia nu își vând credință, sânge.

Ce pretext, că suntem țară mică!?
Dar elvețienii ce să zică,
Grecii, monegascii și maltezii,
Irlandezii și luxemburghezii?

Lichtenstein și Vatican, Andorra
Nu se-nchiriază-n târg, cu ora,
Iar în vremi mai grele decât toate,
Țin cu dinții de identitate.

Când ai caracter, poți fi o ceată,
Care vine din neant, înceată,
Și imperii își întemeiază
Pe credință și pe muncă, trează.

Lung ni-i drumul de la gând la faptă,
Singuri, noi te declarăm inaptă,
Ce-ți doresc ei ție, Românie?
Mori, între trădare și prostie!

Andrei Păunescu, 5-6 februarie 2017