7000

Mulțumesc, și credincios, și laic,
Ție, pentru fiecare „Like”,
Iar dușmanii pot orice să spună,
Noi, mereu, rămânem împreună.

Fiecare dintre voi, aci,
M-a făcut să număr: 7000!
Îți rămân prieten, vrei, nu vrei,
Sincer, Păunescu A. Andrei.

30 martie 2017

FACEBOOK

Cât de dragă mi-ești tu, mamă

Cât de dragă mi-ești tu, mamă,
Prin tine, tot ce-i trist mă cheamă,
Fără tine-aș fi, n-aș fi, aș fi
Grăunțe sparte mii aș fi, n-aș fi, aș fi
Ca premiul ce nu-l capăt,
Ca luna dusă-n scapăt
Și drumul fără capăt.

ANDREI Păunescu,
29 martie 2017

Vârstă de Constanța Buzea

Pentru vapoare, pentru catarge,
Vântul se duce, marea se-ntoarce,
Pentru copilul care crescu
Timpul continuă, liniştea nu.

Două sunt culmile singurei soarte.
Una de naştere, alta de moarte,
Stepa măreaţă de-mpiedicare
Plină-i de iarbă, de sărutare.

Adu în cercul vieţii o stâncă
Mijlocul meu sufletesc să-mi arăţi!
Păsări şi fiare, divinităţi
Sar de la pândă şi se mănâncă.

Dă rădăcină, om aşteptat,
Lasă-te mie pentru un timp,
Poate mă sperii, poate îmi schimb
Teama de moarte şi de păcat.

Pentru vapoare, pentru catarge,
Vântul se duce, marea se-ntoarce,
Pentru copilul care crescu,
Timpul continuă, liniştea nu.

Constanța Buzea
(29 martie 1941 – 31 august 2012)

Cât de drag îmi ești, copile

Cât de drag îmi ești, copile,
Tu sens din nou îmi dai și zile,
Fără tine-aș fi, n-aș fi, aș fi
Culori vopsite-n gri aș fi, n-aș fi, aș fi
Un munte ce se-nclină,
O viață în ruină,
Sentința fără vină.

ANDREI Păunescu
2017 martie

Cât de dragă mi-ești, femeie

Cât de dragă mi-ești, femeie,
Cu tine totu-ncepe și se-ncheie
Fără tine-aș fi, n-aș fi, aș fi
Ca noaptea fără zi aș fi, n-aș fi, aș fi
O umbră pe picioare,
O frunză fără floare
E singură și moare.

ANDREI Păunescu
2017 martie

Citate senzaționale din Simona Catrina – cea mai talentată autoare din presa noastră

Despre Simona Catrina (fosta mea colegă de an la facultate și de redacție la revista Tango) pot spune fără ezitare ceva limpede pentru mine: a fost cea mai talentată scriitoare din presa noastră din ultimele decenii. Nu „printre cele mai…” sau „una dintre cele mai…” (cum spunem adesea, laș și comod, cu atâtea precauții, când vorbim despre valori), ci – pentru mine, Andrei Păunescu – cea mai talentată autoare de texte din presa românească de după 1989. Cuvintele mari știu că sunt riscante, pentru că poartă încărcături uriașe pentru cei care le spun și, tocmai de accea, nu mă joc niciodată cu ele.
Și, ca să nu rămân doar la afirmații, vă ofer câteva demonstrații – materie vie de talent concret – nu doar adjective despre Simona Catrina. Am extras fragmentele următoare din doar câteva articole publicate în urmă cu mai mulți ani, pe care sunt mândru să le citez atât studenților mei de la Jurnalism, cât și prietenilor, când ne lăudăm cu ceea ce știm valoros:


• Înainte de a ajunge în patul tău, e în stare de orice lucru bun. După aceea, e în stare de orice lucru rău. E uluitor cum poate un orgasm să transforme un om într-un porc.

• Fetele bune ajung neveste, fetele rele ajung ce vor ele… Fidelitatea te ajută să mori liniștit. Infidelitatea te ajută să trăiești liniștit. Cei care spun că adulterinii sunt stresați nu i-au cunoscut pe cei care s-au chinuit toată viața să fie fideli și, din păcate pentru ei, au reușit.

• Bărbații au același regulament pentru noi și pentru șnițele: dacă le e foame, le mănâncă. Dacă nu, n-au decât să se usuce în frigider. Nu e drept. Și pisica are dreptul să decidă când vrea să fie scărpinată… Eu, ca femeie, nu am dreptul să mă urc în poala nimănui și să torc sincer. Trebuie să aștept să mă ia cineva de ceafă când are chef, să mă cațere în poală, iar eu să mimez că torc.

• Bărbații pot spune: acum nu se poate, iubito, vezi și tu… dar femeia nu are aceleași drepturi, pentru că nu-și poate proba impotența, la o adică. În mod absurd, nu poți demonstra că nu ai chef de sex.

• E simplu să cucerești acei 12, hai 18 centimetri dintr-un bărbat, deși mărimea nu contează. Dar toate protuberanțele din jurul unui penis se lasă foarte greu convinse…

• O femeie frumoasă și proastă e sexi, iar un bărbat frumos și prost e foarte enervant. Pe femeile frumoase și proaste le vor de regulă bărbații urâți și deștepți. Pe bărbații frumoși și proști îi vor femeile bogate și bătrâne. Pe fetele frumoase și deștepte le vor bărbații frumoși și proști, iar pe bărbații frumoși și deștepți îi vrea toată lumea.

• Relațiile nostre cu bărbații sunt ca niște cure de slăbire. Nu contează ce și cât ai reușit, contează cât timp menții isprava. Avem tendința să estimăm că, dacă un tip a ajuns în pat cu noi, restul, felicitările, masa și dansul cresc de la sine, ca lichenii.

• Nu știu ce e mai rău: să stăm să așteptăm la infinit ca bărbații să ne invite undeva (la cafea, la film, în pat) sau să avem dreptul absolut de a face și noi același lucru? Pe de altă parte (…) un bărbat refuzat e un peisaj mai degrabă romantic decât trist. O femeie refuzată e ca o piftie topită, îi scade prețul de la oră la oră.

• În sex nu există planul B. Dacă nu se poate, nu se poate. Gata. Îmbrăcarea și fiecare pleacă pe ușa pe care-a venit.

• În pactul sentimental există veșnic o contabilitate dublă, obscură. Una e prezentată în ochii tuturor, ca o vitrină a relației, cealaltă mucegăiește în pod, ascunsă de judecata colectivă și de ochii prea insistenți.

• Încearcă să-i explici unui zgârcit că defectul lui e poreclit în popor moartea pasiunii. El te va cataloga drept profitoare, interesată ordinară, dacă nu chiar escroacă sentimental.

• Ador contractele prenupțiale. Dacă aș avea vreodată un soț mai înstărit ca mine, jur că i-aș propune chiar eu un contract prenupțial. Pentru ca în ziua în care am să ies din viața lui după divorț, cu aceeași valiză cu care am venit, să știe tâmpitul că l-am iubit cu adevărat.

• Nu există nicăieri în viața asta o relație mai bună decât cea dintre un prost și-un profitor. În dramatismul ei, e perfectă… Totul e etanș, măreț și inept, funcționează fără cusur.

• În adolescență, fetele care acceptau să facă sex aveau cel mai spumos succes de piață. Noi, virginele, care știam că vreo 45 de ani de sex ne-ar cam fi de ajuns, deci nu e musai să începem de la 14 ani, ne uitam ciudoase cum versatele ne suflau băieții… După câțiva ani, roata și-a mișcat spițele către noi, tocilarele: fiindcă erau din ce în ce mai puține virgine în societate și fiindcă băieții se cam apropiau de etatea însurătorii, căutau femei cuminți. Atunci a venit și vremea noastră, când abstinența ne-a fost răsplătită cu 200 de invitați beți și cu o soacră recunoscătoare care ne-a făcut cu ochiul toată nunta.

• Pe bărbați îi ucide să afle că ai avut iubiți virili și pricepuți. Ar fi mult mai încântați să audă că ai iubit nebunește un poet genial cu penis mic decât că n-ai iubit pe nimeni cu adevărat, dar te-ai culcat o dată cu un prost cu penis mare.
(Simona Catrina)

Ei, cei ziceți? Aveți vreun dubiu că am spus adevărul și numai adevărul despre Simona Catrina-Roman?
Aș mai spune că e mare păcat că Simona Catrina nu și-a propus să scrie mai multă literatură, mai multe cărți, dar sunt sigur că ea știa cel mai bine unde, cum și cât să scrie, ca să își păstreze calitatea. Umor, adevăr, amărăciune, haz, autoironie, onestitate, asprime, farmec, idei, cultură, poezie, claritate, dramă, spirit critic, polemic și pamfletar și câte altele țâșneau, realmente, din frazele ei.
Cei care nu au citit-o să se grăbească să îi lectureze paginile de carte și articolele (din Tabu, Tango, Playboy, ziarul Național și altele) și abia atunci își vor da seama cu cine au fost (am fost) contemporani: o scriitoare extraordinară, care a murit mult prea devreme, la 49 de ani.

Andrei Păunescu

DOUĂ GÂNDURI, PENTRU PRIETENI ȘI NEPRIETENI

Cât de drag îmi ești, amice,
Tu ești cinstitul meu complice,
Fără tine-aș fi, n-aș fi, aș fi
O stângă fără dreaptă aș fi, n-aș fi, aș fi
O vorbă fără faptă,
O fructă tot necoaptă,
Pustiul ce așteaptă.

Și cât de drag îmi ești, inamice,
Tu zilnic mă provoci a zice,
Fără tine-aș fi, n-aș fi, aș fi
Frunzișul fără trunchi aș fi, n-aș fi, aș fi
Mătușa fără unchi,
Triunghiul fără unghi,
Bolnavul fără junghi.

ANDREI Păunescu, martie 2017

JUSTIȚIA LUCREAZĂ PENTRU EI

„Justiția” lucrează pentru ei,
Patentu-i vechi: Băsescu-Macovei,
O folosesc acum fără „repaus”
Codruța Kovesi și Werner Klaus.

Au chei, sistem, cătușe și dosare,
Te urcă, te coboară, te fac mare,
Iar, dacă nici șantajul nu te-mbie,
Te plimbă-n dubă pân-la pușcărie.

Ignoră votul dat de milioane,
Dezumflă, umflă funcții și baloane,
Partide, firme, presă și servicii,
Guvern, cultură, tot ce-i plin de vicii.

O țară-n criză, iar în vârf – mișei,
„Justiția” lucrează pentru ei.

Andrei Păunescu, 14 martie 2017

MOTANE

Memoria în pace nu mă lasă
Și sufletul pe-o lacrimă se ține,
Un fir din blană ți-am găsit prin casă,
Motane, mi-e atât de dor de tine!

Excepția o lege o-ntărește,
Iar eu, ce-am fost mai mult stăpân de câine,
N-am nostalgii cu păsări, șerpi și pește,
Dar fii fudul, te-aș re-nvia și mâine.

Cum timpul mort nu poate să revină,
În urmă nu privesc la ce-a fost bine
Și, totuși, cu distincție felină,
Mârtane, răscolești tot doru-n mine.

Era 8 martie, de dimineață,
Când te-am adus în casa mea în care
În eunuc te-am transformat, pe viață.
Motane,-ți cer și azi, plângând, iertare.

Ai fi fugit, să te agăți de țâmpii
Vreunei tandre pisicești ispite,
Dar leneșului orice sport prea tâmp i-i,
În vegetări, cu pernele tocite.

Erai atât de gras, stând la fereastră,
Că nu-ncăpeai, să evadezi prin poartă,
Voiai să ieși din închisoarea noastră,
Dar nu știai pe-afară ce se poartă.

Când, totuși, ai scăpat în lumea mare,
Pândind ca nimenea să nu te vadă,
Bătut, te-ai reîntors, doar răni și gheare:
Cotoii interlopi n-au milă-n stradă.

Tu n-ai fost luptătorul din poveste,
Nici vorbă – Încălțatul cu botine,
Dar meriți sentimentele oneste,
Persane bănățean, mi-e dor de tine.

Prin care lumi, acum, oi fi fugarul
Prea arogant, ca să îi meargă bine?
În rai felin cred că îți torci amarul,
Fii fum, fii fulg, mi-e tare dor de tine.

Desen mai vechi, cu text mai nou: ANDREI Păunescu, martie 2017

CUM SE CUMPĂRĂ IEFTIN O ȚARĂ

• Cum faci să cumperi o țară, ca s-o exploatezi, s-o dezafectezi de tot ce se poate folosi din ea, ca s-o scoți din circuitul concurențial internațional, apoi s-o și dezmembrezi? Cu ce preț, cât de ieftin sau de scump poți face această tranzacție cu efecte colosale la nivel național și internațional?
• Dacă e vorba despre România, totul se poate face foarte ieftin, destul de simplu și de repede (la scara istoriei, desigur, câteva decenii nu înseamnă mare lucru, pentru o asemenea miză).
• Primul pas este să îi cumperi formatorii de opinie: ziariștii de la televiziuni, radiouri și alte publicații, scriitorii, editurile, artiștii, figurile civice și alți oameni exponențiali, inclusiv oamenii de afaceri, liderii politici și – foarte important – personajele cheie din serviciile secrete.
Unii dintre aceștia, când se lasă cumpărați, nu pricep ce fac. Ei sunt proștii, indiferent cât de educați sunt și de inteligenți par în profesia sau meseria lor, doar că văd prea scurt și cad pradă primei păcăleli sau diversiuni.
Alții se lasă cumpărați în deplină cunoștință de cauză: trădătorii.
• Dacă îi cumperi unei țări doar liderii politici, există pericolul ca toți ceilalți oameni exponențiali să tragă semnale de alarmă, așa încât achiziția trebuie făcută la pachet, cu toți cei care se pot exprima public: presa, artiștii, oamenii de cultură, ONG-urile, oamenii de afaceri. Astfel, cercul se închide, pentru că politicienii depind de mass-media, economia depinde de politicieni, mass-media depinde de economie. Circuitul plăților și obligațiilor devine cinic de simplu.
• Rezolvi, așadar, problema dacă reușești să cumperi aceste categorii nu foarte numeroase, la nivelul populației în general, să zicem câteva mii, până la maximum câteva zeci de mii de persoane, adică un echivalent de circa 0,1%, a mia parte din populația României.

CINE-I LIBER? CINE-I OSTATIC?

Întrebări cumplite, încă,
Fără de răspuns rămân:
Cine e, de fapt, ostatic?
Cine e, de fapt, stăpân?

Este liber cel din lanțuri?
E ostatic cel în zbor?
Și ce libertate-i aia –
Rege prins în cărucior?

Fericiți, naivii umblă
Lax, prin penitenciar,
Temniceru-ar vrea să poată,
Singur, doar un pas, măcar.

Dus-întors e legea firii,
Libertatea-i un concept,
Perspectivă în oglindă,
Ce e strâmb ne pare drept.

Dobitocul, înțeleptul
Libertatea-și definesc
Doar în funcție de lanțul
Lung sau scurt, absurd, firesc.

Doar în om e spaima morții,
Iar normalul i-e cumplit,
Dobitocu-i mult mai liber:
Nici nu știe c-a murit.

Și de ce să-ți fie frică
De ceva ce ți-este scris,
De un drum spre tot neantul?
Înapoi e interzis.

ANDREI Păunescu,
13 martie 2017

(fotografia am făcut-o în Taronga Zoo, Sydney, Australia, 2010)

 

ÎNJURAȚI-MĂ, CĂ-MI FACEȚI BINE

Voi, scuipându-mă cu toată gura,
Doar mă ajutați să-mi fac armura,
Dați cu pietre-n mine, că se poate,
Eu din ele îmi ridic cetate.

Noi ocări aștept fierbinți să-mi vie,
Că veninul mi-e ca apa vie,
Cad lăturile din tencuială
Și vi se arată mintea goală.

Zeilor mă rog să vă mențină
Ura, care mi-este vitamină,
Piatra voastră se lichefiază
Și izvor curat îmi este-n oază.

Din scuipații voștri-mi fac mortarul
Și din flegme otrăvite – varul,
Din blesteme – pod și temelie,
Pizma voastră zid o să îmi fie.

Haideți, mi-e cerneala tot mai trează
Când mesajul meu vă enervează,
Scoateți-vă capul din latrine,
Înjurați-mă, că-mi faceți bine.

ANDREI Păunescu, 2017

ȘASE CASE (HAUS) SE CLĂTINAU ÎN AVERE LA IOHANNIS

Prima casă zeiss
Bani producea,
Fiindcă era din meditații
Și pentru că
Treaba mergea,
Au mai venit vreo câteva:
Șase!

Șase case (haus)
Se legănau
Pe o pânză la Herr Klaus
Și pentru că
Miroseau a fals,
Le-a mai rărit un tribunal:
Cinci!

Cinci grossen haus
Se mai găseau
În avere la Iohannis
Și pentru că
Legea l-a prins,
I-au mai rămas de un careu:
Patru!

Patru case lux
Se clătinau
La primarul-președinte
Și pentru că
Nu se justificau,
Le-a curățat un nou reflux:
Trei!

Trei case schoen
Se mai țineau
În buzunare la nea Werner,
Uzul de fals
L-a dat de gol
Și s-au redus, ce ghinion!
Două!

Două case vechi
Încă erau
În gheruța lui Iohannis,
L-au întrebat:
– Sunt de furat?
Dar el n-a spus de unde banii-s.
Una!

O casă (haus)
E dreptul său
De cetățean și președinte,
După mandat,
După proces,
Îl vom găsi acolo, cert:
Zdup!

Andrei Păunescu, 2017

GHICITOARE PREZIDENȚIALĂ

Cine nu-i, dar crede că există?
Cine seacă țara asta tristă?
Cine-și este propria sosie?
Președintele-butaforie!

Cine-i ca un par, dar n-are șiră?
Cine, când vorbește, rău ne miră?
Cine trage falsuri și foloase?
Cine scoate din jobenuri case?

Cine răul nostru îl sporește?
Cine de sistem se ține-clește?
Cine-i serv la alte capitale?
Președintele cu limbă moale.

Cine-ți stă acum pe tron, române?
Cine n-are har nici să-și îngâne
Toți predecesorii unși în rele,
Trădători, canalii și lichele?

Cine un matroz vrea să imite,
Dar e fad, cărbunii-i-s reci sub plite?
Cine-ar vrea să fie monstru, șmecher,
Dar e nul, ca priza fără ștecher?

Cine adversarii vrea să-i știe
Cu căluș în guri, la pușcărie?
Cine colonie ne dorește?
Președintele cu glas de pește.

Cine n-are spaime când ne scurmă,
Că nu o să lase viață-n urmă?
Scula incoloră, fără țară,
N-are suflet. Cum s-aștepți s-o doară?

Cine vrea să controleze totul?
Cine persiflează taxa, votul?
Cine-n public fierea și-o revarsă?
Președintele-coșmar și farsă.

Cine la străini, iar, ne închină?
Cine e penalul scos din vină?
Cine greu grăiește românește?
Cotroceanul ce ghinionește.

Cine-i arogant, dar gol ca vidul
Și mai coroziv decât acidul?
Cine bagă țara în anchetă?
Președintele-marionetă!

Andrei Păunescu, februarie 2017

MĂRȚIȘOR TARDIV

S-au dus prea multe primăveri
În amintire, ce mă dor,
Când eu, uitând că vrei şi-mi ceri,
Nu ţi-am adus un mărţişor.

Eu liniştit nu o să fiu,
Decât atunci când, altcândva,
Chiar dacă faptul e târziu,
De datorie voi scăpa.

Şi, ca să nu-ţi rămân dator,
Să scap de o povară mare,
O să-ţi aduc, pân-am să mor,
Un camion de mărţişoare.

ANDREI Păunescu

SĂ FIM ALĂTURI

Să mă ţii aproape, să te ţin aproape,
Atât e tot ce-a mai rămas,
Să te chem cu munţii, să-mi răspunzi în ape,
Să fim alături ceas de ceas.

Şi cum aş vrea acuma
Să pot a-ţi spune: vino,
Pe când începe toamna,
Sub arbori tot mai seci,
Întruchipări trecute
Emoţia reţin-o,
În frunze ce se-ndoaie,
Când calc şi calci poteci.

În creier strigă vremea
Când, neştiind ce leagă
Intrarea prin pereţii
De carne şi fior,
Îmi tot spuneam că-n tine
E-nchipuirea(-ntreagă)
Fecioarelor fugite
Cu pasul prea uşor.

Izvorul meu mai cade
Pe mângâierea noastră,
Când mâna îţi atinge
Limanul-creuzet,
Îngenuncheat ca floarea
Ce şade moartă-n glastră,
Voi învia din seva
Peniţei de poet.

ANDREI Păunescu

NEBUNIA CE NE ȚINE

Nu mi-e bine, nu ţi-e bine,
Vreau să scap, să fugi de mine,
Dar, când pleci şi-ajungi la poartă,
Gândul meu ‘napoi te poartă
Şi te cere şi te iartă.

Boala noastră leacuri n-are,
Ne-o vom duce pe picioare,
Semănând în noi furtună,
Ochiu-i fulger, gura tună.

Mă iubeşti de-atâta ură,
Ura mi-e iubire pură,
Eu, cu dinamită-n piept,
Te alung şi te aştept.

Viaţa ni-i aşa puţină,
Dar o-mpingem spre ruină
Şi deşert, când nicio artă
Nu-i făcută să despartă.

Nu vreau fără, nu pot cu,
Uite viaţa cum trecu,
Peste noi, sinucigaşii
Ce-au uitat să-şi lege paşii

Şi să spere înc-o dată
Că nu este blestemată,
Nici la mine, nici la tine,
Nebunia ce ne ţine.

ANDREI Păunescu
(din cartea Zodiacul cu femei, 2012)