Vârstă de Constanța Buzea

Pentru vapoare, pentru catarge,
Vântul se duce, marea se-ntoarce,
Pentru copilul care crescu
Timpul continuă, liniştea nu.

Două sunt culmile singurei soarte.
Una de naştere, alta de moarte,
Stepa măreaţă de-mpiedicare
Plină-i de iarbă, de sărutare.

Adu în cercul vieţii o stâncă
Mijlocul meu sufletesc să-mi arăţi!
Păsări şi fiare, divinităţi
Sar de la pândă şi se mănâncă.

Dă rădăcină, om aşteptat,
Lasă-te mie pentru un timp,
Poate mă sperii, poate îmi schimb
Teama de moarte şi de păcat.

Pentru vapoare, pentru catarge,
Vântul se duce, marea se-ntoarce,
Pentru copilul care crescu,
Timpul continuă, liniştea nu.

Constanța Buzea
(29 martie 1941 – 31 august 2012)

Cât de drag îmi ești, copile

Cât de drag îmi ești, copile,
Tu sens din nou îmi dai și zile,
Fără tine-aș fi, n-aș fi, aș fi
Culori vopsite-n gri aș fi, n-aș fi, aș fi
Un munte ce se-nclină,
O viață în ruină,
Sentința fără vină.

ANDREI Păunescu
2017 martie

NEBUNIA CE NE ȚINE

Nu mi-e bine, nu ţi-e bine,
Vreau să scap, să fugi de mine,
Dar, când pleci şi-ajungi la poartă,
Gândul meu ‘napoi te poartă
Şi te cere şi te iartă.

Boala noastră leacuri n-are,
Ne-o vom duce pe picioare,
Semănând în noi furtună,
Ochiu-i fulger, gura tună.

Mă iubeşti de-atâta ură,
Ura mi-e iubire pură,
Eu, cu dinamită-n piept,
Te alung şi te aştept.

Viaţa ni-i aşa puţină,
Dar o-mpingem spre ruină
Şi deşert, când nicio artă
Nu-i făcută să despartă.

Nu vreau fără, nu pot cu,
Uite viaţa cum trecu,
Peste noi, sinucigaşii
Ce-au uitat să-şi lege paşii

Şi să spere înc-o dată
Că nu este blestemată,
Nici la mine, nici la tine,
Nebunia ce ne ţine.

ANDREI Păunescu
(din cartea Zodiacul cu femei, 2012)

Credinţa nu stă în şorici şi-n ouă

Credinţa nu-i islazul unde paşte,
Naiv, să ni se-ngraşe, bietul porc,
Nici crima contra mieilor, de Paşte,
Nici când, de lacrimi, ochii-ncerc să-i storc.

Credinţa nu e o croială faină,
Îţi faci o cruce, deci eşti credincios,
Credinţa e o taină, nu-i o haină,
Credinţa nu stă-n farduri, ci în os.

Credinţa nu stă în şorici şi-n ouă,
Ci e un dat pe care-l simţi, îl ştii,
Credinţa nu ne foloseşte nouă, vouă,
S-avem noroc la meci sau loterii.

Credinţa nu stă-n gestul de paradă,
În obiceiuri care ne convin,
În superstiţii – alţii să ne vadă –
Nu asta-nseamnă să fii bun creştin.

E-o josnicie de fiinţă mică
Să crezi că numai zeul tău e bun,
Că Dumnezeul lor e fals şi pică
La teste, când profeţii se opun.

Credinţa nu e nici ştiinţa rece,
Nici sport ce creşte prin antrenament,
Credinţa nu-i taxiul care trece
Şi nu e slujba prinsă indecent.

Credinţa nu-i comerţ cu ridicata,
Nici toxice poveşti ce ni se spun,
Nu dai o şpagă şi o iei de-a gata,
Credinţa nu stă-n pomul de Crăciun.

Credinţa nu e o mărgică, scoasă
Pe o tarabă, la un preţ corect,
Poţi fi mai credincios la tine-acasă,
Decât un fariseu, cu cruci pe piept.

Credinţa nu depinde de tipare,
Că eşti puternic, blond, înalt sau prost,
Credinţa e a celui care-o are,
Nu eşti creştin doar dacă ţii un post.

Poţi să te abonezi la catedrale,
Să baţi mătănii, să te spovedeşti,
De nu eşti bun în toate ale tale,
Nu eşti fidel credinţei omeneşti.

Credinţa nu e moda trecătoare,
Biserica nu-i locul de pontaj,
Ci e o împlinire care doare,
Credinţa ne e tainicul bandaj.

Andrei Păunescu, 11-13 aprilie 2015