Trădare, prostie și ratare

Ca o curvă ce se spovedește
C-a iubit cinstit pe orice pește,
Așa suntem, de la Burebista:
În trădări ne tot ratarăm pista.

Decebal, Mihai și Tudor, Cuza
Știu că în trădare ne e muza
Ce i-a răsfățat pe Antonescu
Și pe-atâția, pân-la Ceaușescu.

Miorița ne e trista lege
Ce de rău nu vrea să ne dezlege,
Chiar autorul spune, ca nebunul:
Doi sunt ticăloși, cinstit – doar unul.

Cât au cheltuit americanii?
Miliarde, morți, război cu anii,
Ca să-și captureze inamicii,
Netrădați de-ai lor, sub umbra fricii.

Cât încearcă rușii să închidă
Neamuri vechi, sub Moscova putridă?
Nu le pot strivi de tot, înfrânge,
Ăia nu își vând credință, sânge.

Ce pretext, că suntem țară mică!?
Dar elvețienii ce să zică,
Grecii, monegascii și maltezii,
Irlandezii și luxemburghezii?

Lichtenstein și Vatican, Andorra
Nu se-nchiriază-n târg, cu ora,
Iar în vremi mai grele decât toate,
Țin cu dinții de identitate.

Când ai caracter, poți fi o ceată,
Care vine din neant, înceată,
Și imperii își întemeiază
Pe credință și pe muncă, trează.

Lung ni-i drumul de la gând la faptă,
Singuri, noi te declarăm inaptă,
Ce-ți doresc ei ție, Românie?
Mori, între trădare și prostie!

Andrei Păunescu, 5-6 februarie 2017