Ce destin, la noi, aici, să fie,
Paradisul în geografie!
L-a distrus românul meu imun, că
Miza mică merge fără muncă.
Noi ne-am zis că munții aur poartă,
Dar că tot cerșim din poartă-n poartă,
Noi glumim că țara-ar fi cinstită,
Doar că e păcat că-i locuită.
În batjocura tembelă, pură,
Noi ne dărâmăm statui, natură
Și tot noi ne condamnăm profeții,
La mișto, servindu-le scaieții.
Ne-am furat-o, nu avem căciulă,
Ne-au rămas cătușe și cagulă,
Singuri ne băgăm în pușcăria
Prafului ce-ajunge România.
Ne alegem democratic răul,
Noi ne instalăm pe tron călăul
Și, când țara curge spre afară,
Smiorcăim, dar noi ne-am tras pe sfoară.
Somnambuli ce singuri se blestemă
Să își piardă țară, cap și stemă,
De mă-ntreb, când toți ai mei se ceartă:
Cum de încă n-am căzut din hartă?
Am păstrat parfum de Mioriță
În celula românească,-n viță,
Zăcământul strigă de sub țară:
Uneltirea e majoritară!
Andrei Păunescu, 5-6 februarie 2017